2024-04-24 23:32

Ce PEDEAPSĂ a primit tânărul care și-a UCIS iubita şi a îngropat-o pe un câmp din Satu Mare

 |  16:11
Ce PEDEAPSĂ a primit tânărul care și-a UCIS iubita şi a îngropat-o pe un câmp din Satu Mare

Cristian Cardoş, tânărul în vârstă de 21 de ani care a omorât-o pe Carmen Tătăran (18 ani) şi a îngropat-o pe un câmp din Satu Mare, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crima îngrozitoare pe care a comis-o în luna martie a acestui an.

"Condamnă pe inculpatul - Cardoş Cristian Mihai pentru săvârşirea infracţiunilor: omor calificat la detenţiune pe viaţă; lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de un an închisoare. Aplică inculpatului Cardoş Cristian Mihai pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Obligă inculpatul să plătească despăgubiri civile către părţile civile, după cum urmează:

- 100.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă TL;

- 100.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă TD;

- 50.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă TG;

- 20.000 de lei cu titlu de daune materiale către părţile civile TL, TD şi TG.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei, potrivit Antena 3.

Carmen a fost ucisă în ziua în care a dispărut şi îngropată pe un câmp

Drama a început pe 5 martie 2020, într-o zi de joi, în Baia Mare, atunci când Carmen Tătăran a dispărut fără urmă, iar familia a cerut ajutorul Poliţiei pentru a o găsi, mai ales că fata obişnuia să povestească tot ce face.

Timp de câteva zile, nimeni nu a ştiut unde este Carmen şi ce s-a înâmplat cu ea. Ancheta a condus la Cristian Cardoş, iubitul fetei, acesta fiind prins pe 8 martie 2020, în Vama Petea, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Condus la Poliţie pentru audieri, tânărul a început să râdă şi să povestească cum a omorât-o pe Carmen, iar într-un final le-a spus anchetatorilor şi unde a ascuns cadavrul tinerei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE