2024-04-20 00:21

ACCIDENTUL feroviar din Teleorman: de ce mecanicul trenului de călători A INTRAT PE ROȘU fără să frâneze

 |  11:20
ACCIDENTUL feroviar din Teleorman: de ce mecanicul trenului de călători A INTRAT PE ROȘU fără să frâneze

CFR a confirmat impactul dintre trenul de călători și marfar abia după mai multe ore. Pe baza informațiilor de până în prezent, mecanicul trenului în care se aflau 280 de pasageri este considerat principalul vinovat, pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului la intrarea în stație.

Mecanicul ar fi decis să ignore semaforul pentru că a crezut că nu se întâmplă nimic și că va reuși să treacă pe lângă trenul marfar, care ar fi urmat să fie garat pe altă linie, potrivit celor declarate la Antena 3 CNN de reprezentanții CFR.

Însă trenul de persoane a lovit marfarul, iar acesta a deraiat. Doar sistemele automate de frânare au făcut ca o tragedie de proporții să fie evitată.

12 oameni au fost răniți, iar 4 au ajuns la spital.

După comunicatul inițial, în care CFR vorbea doar despre o frânare bruscă a trenului de călători pentru evitarea impactului cu garnitura de marfă, compania a revenit cu o altă versiune a faptelor, potrivit Antena 3.

Astfel, conform personalului feroviar aflat la fața locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția "OPRIRE", și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare.

Primii care au anunțat impactul dintre trenuri au fost membrii comisiei de anchetă AGIFER.

Aceștia au precizat că trenul de călători a ajuns din urmă un tren de marfă al operatorului DP Cargo, încărcat cu autoturisme Ford. Impactul violent a scos de pe șine ultimele trei vagoane ale trenului de marfă.

Accidentul s-ar fi putut transforma într-un dezastru

Conform datelor din anchetă, garnitura de călători avea 52 de km/h în momentul în care semaforul a indicat culoare roșie.

Un semnal despre care mecanicul susține că a fost afișat târziu. Sistemele automate de frânare au fost cele care au redus viteza și au făcut ca trenul de călători să lovească marfarul cu doar 8 km/h, evitând o tragedie.

Avocatul mecanicului spune că impiegatul de mișcare i-a comunicat doar în ultimul moment clientului său că trebuie să frâneze.

Acum, anchetatorii trebuie să stabilească de ce trenul de marfă a rămas pe linia pe care trebuia să ajungă trenul de călători și de ce sistemele automate sunt cele care au frânat, și nu mecanicul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE