2021-07-28 17:00

BURSA ZVONURILOR: Călcâiul lui Macovei

 |  21:00
BURSA ZVONURILOR: Călcâiul lui Macovei

Adepţii moţiunii lui Vasile Blaga au descoperit punctul slab al adversarilor conduşi de Monica Macovei (foto). Ei vor folosi, pe măsură ce se apropie Convenţia Naţională a PDL din 23 martie, tocmai arma pe care se bazează „reformiştii”. Integritatea! Printre susţinătorii lui Macovei, semnatari ai moţiunii, se numără şi oameni cercetaţi pentru corupţie... Unii ar fi deja trimişi în judecată pentru deturnare de fonduri europene... Călcâiul lui Ahile se întoarce!

Gazprom urăşte concurenţa

Mastodontul rus Gazprom a cheltuit deja aproape 100 de milioane de euro pentru sponsorizarea demonstraţiilor împotriva exploatării gazelor de şist în ţări din fosta zonă de influenţă a URSS, printre care şi România. Dacă americanii reuşesc să scoată gaze de şist în Europa, Gazprom va rămâne fără obiectul muncii, adică să extragă gazele lor cu doi dolari pe metru cub şi să ni le vândă nouă, europenilor, cu 400. Petromul nostru, care e controlat de OMV, care e controlat la rându-i de Gazprom, se opune şi el, voalat deocamdată, gazelor de şist. Ghici de ce?

Libertatea lui Felix, mai presus decât legea

La jumătatea lunii februarie, Victor Ponta anunţa că s-a răzgândit şi va organiza alegeri în Colegiul din sectorul 4 lăsat liber de Dan Voiculescu-Felix, în dorinţa sa de a mai fenta o dată Justiţia. Potrivit legii, în maximum trei luni de la vacantarea unui post de parlamentar trebuie organizate alegeri parţiale pentru ocuparea locului de senator. Aţi mai auzit ceva despre asta? Nici noi! De fapt, Guvernul aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu procesul ICA, în care Voiculescu este aproape sigur că va fi condamnat la închisoare. Dacă liderul de facto al PC va considera că e mai bine să se întoarcă în Parlament, decât să meargă la închisoare, se vor organiza alegeri cu puţin înainte de expirarea celor trei luni. Dacă nu, nu!

Citeşte şi:

Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 639874-03-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE